Anton Hefft

În 1846 este adus la București arhitectul Anton Hefft (1815-1900), cu o bogată pregătire tehnică și artistică la Politehnica (1832-1833, 1835-1838) și Școala de Arte Frumoase (1833-1836) din Viena. Nu știm cum s-au desfășurat exact tratativele de angajare și aducere în țară, dar știm că ele au fost făcute prin intermediul lui Philippsborn, însărcinatul de afaceri al țării noastre de la Viena. Informațiile biografice publicate în Austria[1] dau ca primă construcție cunoscută a lui Hefft o vilă din 1856-1857, deși tânărul de 30 ani sosit în Valahia trebuie că se remarcase pentru lucrările sale în perioada de 8 ani scursă de la terminarea studiilor și până la sosirea în țara noastră. Iată cum îl caracteriza Philippsborn și cum descria tratativele duse cu el, într-o scrisoare din 6 martie către prințul Bibescu:

 

Am pornit iarăși după informațiuni și am dobândit siguranța că d. Hefft întrunește toate calitățile cerute pentru a îndeplini foarte bine și spre marea mulțumire a Alteții Voastre, îndatoririle ce este gata să ee. Se bucură aci de un renume care’l face vrednic de a fi recomandat, și pentru cunoștințele și pentru simțimintele sale; e un arhitect foarte iscusit, plin de inteligență, care a probat ce poate face, și de se hotărește să părăsească Viena, și să’ și ee îndatorirea ce i’am propus, o face mai mult cu gândul de a se pune și mai bine în vedere decît cu acel de a face bani. D. Hefft stă foarte bine ca avere; am stăruit din nou pe lângă dînsul; i’am arătat din nou dorința ca el să meargă să pue servițiile sale în slujba guvernului Alteții Voastre; s’a arătat foarte aplecat a o face; dar, deși părăsește ideea de a conduce lucrări particular, de s’ ar înfățișa vr’ unele în afară de ale Guvernului, n’ a vrut să se’ nduplece în ce privește cea arătată de mai ‘nainte, adică: un congediu de doo luni pe an, dîndu-i-se acest congediu între lunile de Noembrie și de Februarie, precum dorești, Monsiniore, sau la ori ce altă epocă a anului: asupra acestui punct, D. Hefft se referă pe deplin la hotărârile Alteții Voastre. Lucrul de căpetenie este să-i fie îngăduit să meargă, din timp în timp, să viziteze țările care au făcut mai mari propășiri în știința arhitecturei și a construcțiilor. Va atârna deci de Alteța Voastră să vadă pe D. Hefft plecat cît mai curînd pentru București, de mă’ ndrituește să trec cu dînsul un contract întemeiat pe condițiunile ce am avut onoarea de a-i le arăta altă dată.”[2]

 

Abia la începutul anului 1848 vor demara lucrările la Teatrul cel Mare, desigur repede oprite din cauza revoluției și a schimbărilor politice. Lucrările continuă într-un ritm susținut între vara lui 1849 și 1852. Implicarea lui Hefft s-a făcut până în cele mai mici detalii, el hotărând și decorația interioară, mai ales a saloanelor domnești ale Teatrului Național, comandând obiecte de decorație și mobilier de la Viena, mergând uneori personal să se întâlnească cu furnizorii sau să semneze contractul cu decoratorul și mașinistul Josef Mühlendorfer (1800-1863). În 31 decembrie 1852 are loc deschiderea Teatrului Național, în prezența familiei domnești Știrbey.

 

Anton Hefft a fost numit șeful Despărțirii de Arhitectură din cadrul Departamentului Trebilor din Lăuntru.

 

1847 refacerea centrului orașului (Piața Sf. Gheorghe) afectat de Marele incendiu, alături de maiorul Rudolph von Borrocyn[3]; examinează lucrările realizate de Villacrose la Biserica Sf. Gheorghe cel nou, din comisie mai făcând parte și arhitecții Rudolph von Borroczyn, Alexandru Orăscu și Johann Schlatter; proiectul de refacere al clădirii, al remizei și grajdurilor Comisiei roșii[4]; demolarea de hanuri (Sf. Ion Greci, Șerban Vodă, Zlătari, Papazoglu, Constantin Vodă), alături de R. de Borroczyn și X. Villacrose.[5]

 

1849 devize, reparații, mobilări case, corp de gardă („obahta rosească”) pentru ofițerii străini; refacerea monumentului de la poalele Dealului Mitropoliei

 

Proiect nerealizat al unui spital la Brăila, alături de Karl Hartl

 

1850 repararea casei Meitani și pregătirea grădinii pentru Ahmed Effendi, împreună cu Carl Meyer[6]; adăugarea de camere la Curtea Administrativă[7]; diferite lucrări și casa grădinarului de la Mavrogheni (Grădina Kiseleff)[8]; realizează planurile palatului de vară pentru Barbu Știrbey, ce ar fi trebui să se construiască la Șosea, proiect nerealizat

 

1851 – ? reparația arestului de la Mănăstirea Snagov, alături de George de Gaudi[9]

 

1851-1852 proiect nerealizat al Metohului Episcopiei Râmnicului[10]

 

1852 amenajarea Mănăstirii Cotroceni pentru reședința de vară a domnitorului Barbu Știrbey

 

În martie 1853 se încheie activitatea sa în Valahia, la plecare el recomandându-i pe ajutorul său, George de Gaudi, traducătorul O. de Gaudi, pe desenatorul Voci și pe conductorul Mihai Gref.[11]

 

Sursa imaginii: http://www.architektenlexikon.at/de/1103.htm

 

[1] Österreichisches Biographisches Lexikon 1815–1950, vol.2, Wien, 2003–2014, p. 236; sursele austriece afirmă că Hefft ar fi construit Teatrul după planurile lui Alexandru Orăscu

[2] George G. Bibescu, România de la Adrianopol la Balta Liman Domnia lui Bibescu, Corespondință și documente 1843-1856, vol. I, traducere de B. Florescu, F. Goebl Fiii, București, 1893, pp. 169-170

[3] A.N.R., fond M.L.P., dosar 31/1847

[4] A.N.R., fond M.L.P., dosar 30/1847

[5] A.N.R., fond M.L.P., dosar 42/1847

[6] A.N.R., fond M.L.P., dosar 7/1850

[7] A.N.R., fond M.L.P., dosar 2/1850

[8] A.N.R., fond R.E.A.Z., dosar 5/1850, 36/1850

[9] A.N.D.M.B., fond P.M.B. General, dosar 59/1851

[10] Andrei Pănoiu, Evoluția orașului București, Ed. Arhitext, București, 2011

[11] Nicolae Iorga, Viața și domnia lui Barbu D. Știrbei, domn al Ţării Româneşti (1849-1856), Institutul de Arte grafice „Carol Goebl”, Bucureşti, 1905, p. 243