Iacob Melik

Fiul preotului armean gregorian Ohan Melik, s-a născut în jurul anului 1817 la Van, în Imperiul Otoman. Studiază din 1840 la Școala Națională de Arte Frumoase de la Paris, în ateliereul Prof. Henri Labrouste (1801-1875) Credem că a obținut cetățenia franceză, căci în documentele ulterioare va apărea ca arhitect francez.

1843-1845 Prof. Labrouse realizează proiectul Teatrul cel Mare din București; planurile, crochiurile, documentația au fost trimite la București în primăvara anului 1844 cu recomandarea angajării arh. Iacob Melik în vederea realizării lucrărilor

1844 este posibil să fi participat la lucrările de demolare a Hanului Filaretului pentru începerea construcției noului Teatru; întocmește un raport evaluator al numărului de cărămizi necesare[1]

1845 Realizează proiectul propriu pentru Teatrul cel Mare; apar dispute între domnitorul Bibescu și fratele lui mai mare, vornicul Barbu Știrbey în legătura cu proiectele viitoarei construcții

1845 Melik preia funcția lui Johann Schlatter de la Secția inginerească a Departamentului din Lăuntru; realizează proiectul-model pentru trahturile subocârmuirii din provincie

În 21 martie 1845 înapoia Eforiei Școalelor Naționale planul școlii de 138 stânjeni pătrați din Turnu Severin[2], redactând raportul și devizul materialelor trebuincioase clădirii, precum și un nou plan pentru o suprafață de 126 stânjeni pătrați (14 iulie).

În 7 iulie 1845 solicita un loc pentru „casă și grădină de petrecere”[3] pe Șoseaua Kiseleff.

1848 simpatizant al revoluției, pleacă la Paris

1849 realizează acuarela „Logiile Vaticanului cu frescele pictate de Rafael”

1850-1851 La recomandarea profesorului său Labrouste, realizează la Constantinopol reședința de vară a unui bogat armean, bancherul Djezaerly Oglu, favorit vremelnic al sultanului, ce ocupa funcția de „fermier al vămilor”; decorația interioară a fost proiectată de pictorul elvețian Pierre-Victor Galland (1822-1892), dar nu știm în ce măsura a și fost realizată; totuși și el va apărea pe listele păgubiților cu suma de 4506 franci.

În 24 iunie Djezaerly scria din Constantinopol că Melik, abia întors de la Paris, a început aranjamentele în numele lui (cumpărări materiale de construcții) și că a cerut un comision de 5%, cu care el era de acord; aceleași aranjamente financiare vor fi făcute și pentru 1851-1852, când Melik se va ocupa de decorația interioară cu lustre, oglinzi, parchet, mobilier, tapiserii, bronzuri; din facturile regăsite deducem că Melik dădea comenzile în numele bancherului

24 octombrie 1852 Bancherul cade în dizgrație[4] și este arestat, iar guvernul pune sechestru pe palat și bancherul nu mai apucă să se bucure de noua reședință de la Yenikoy[5]; în noaptea de 28 trupele armate au pus sechestru și pe depozitele cu mărfuri și i-au dat afară pe lucrătorii din palatul său, printre lucruri aparținând și arhitectului Melik; acesta reușește să achite drumul spre Paris al unor meșteri orfevrieri pe care îi adusese să lucreze în palat, folosind propriile bijuterii de familie pentru a obține bani pentru biletele lor. Listele lucrătorilor includ zidari, sculptori, miniatori, tâmplari, stucatori, pictori, conductori de lucrări din toate orașele franceze. Restul de italieni, englezi și prusaci vor continua să se lupte pentru recuperarea banilor datorați.

Suma solicitată de Melik în data de 9 mai 1853 prin Ambasada Franței a fost de 500.000 franci pentru marfa confiscată și, din păcate, deteriorată de trupele turce; trebuie observat că el se autocaracterizează „artist francez”.

În iunie 1853 Melik primește înapoi de la guvern o parte din mărfurile confiscate, în sumă de 123809, 50 franci , dar pe restul o refuză pentru că era deteriorată și nu ar fi putut-o vinde în Rusia, unde găsise doritori.

25 august 1853 Melik este împuternicit de bancherul armean aflat la acea dată în Paris, să vândă niște diamante din Constantinopol, în situația în care ar avea nevoie de bani, suma datorată fiind de 90000 franci; furnizorii francezi își solicită în continuare drepturile bănești Ambasadei Franței la Constantinopol, care se ocupa de lichidarea afacerilor bancherului. Bancherul va fi expulzat din Turcia la sfârșitul anului 1854[6], iar în 1855 încă i se vor mai imputa 7000-8000 de pungi cu bani.[7]

1855 realizează proiectul pavilionului Țării Românești pentru Expoziția Universală de la Paris

1856 se îngrijește de educația nepotului său, Iacob Ioan Miren Melik (1840-1889), fiul fratelui Arakel Popovici, pe care îl aduce la Paris și îl înscrie la școli private și apoi la Universitatea de Medicină; acesta va hotărî totuși să se dedice studiului minelor și va ajunge un cunoscut matematician, profesor și se implica și în politică în Moldova

1856 apare la A. Guyot et Scribe (Paris) lucrarea „L’ Orient devant l’ Occident”[8], vol 1, 250 pagini, semnată de A. Melik, arhitect, membru al Serviciului oriental al COnstantinopolului; credem că este vorba despre același arhitect Iacob Melik care începuse lucrarea după revoluția de la 1848, când se refugiase la Paris și care se autocaracteriza la începutul lucrării: „Copil al Orientului, crescut în Franța și impregnat de ideile civilizației franceze, după o lungă perioadă de timp petrecută în România și la Constantinopole, am fost forțat de evenimente, acum un an să revin pe acest pământ primitor.” Coincidența existenței simultane la Paris a doi arhitecți Melik,  cu un trecut asemănător prin Valahia și Turcia,  ar fi prea mare. Sperăm ca noi informații să lămurească prenumele și personalitățile acestuia/acestora.

1857-1861 realizează refacerea Cazărmii Malmaison

1859 Examinează restaurarea neoclasică a Bisericii Sf. Paraschiva de la Comana vechie, jud. Olt[9], sub conducerea arh. Johann Schlatter; semnătura care apare pe planșe este I.I. Melik

29 iulie 1859 semnează împreună cu Alex. Orăscu și Carol Beneș devizul de 69315 lei[10] al reparațiilor necesare la Mănăstirea/Institutul Mărcuța, sub coordonarea arh. Johann Schlatter

Prin anii 1860  găsim numele lui Iacob I. Melic membru în consiliul Municipiului București și director în Ministerul Lucrărilor Publice. Ar putea fi vorba de fiul arhitectului Melik sau de o schimbare de semnătură. Între 1865-1867 apare numele unui Iacov Melic ca secretar general al Ministrerului Lucrărilor Publice.

Iacob Melik fost căsăstorit cu Ana Nazaretoglu, refăcând casa ei din str. Spătarului nr. 22, cea mai veche casă din București. Arhitectul a încetat din viață în 1885.

Informațiile se bazează pe cercetarea întreprinsă în Arhivele Naționale ale Franței, la Centrul de documentare al Muzeului Orsay

[1] A.N.R., M.L.P., dosar 72/1844, f. 83, limba franceză

[2] A.N.R., fond M.L.P., dosar 3/1845, f. 3, . 10

[3] A.N.R., fond R.E.A.Z., dosar 15/1845, f. 57 și 201

[4] Cercetările ulterioare în conturile și averea sa au scos la iveală o pierdere de 4-5 milioane franci (London Daily News, 24 ianuarie 1853)

[5] Aceasta va fi oferită mai târziu unui alt favorit al sultanului, Nevres Pasha, cu condiția ca acesta să investească în repararea reședinței, primind și o sumă generoasă de la sultan; va fi deposedat de palat la începutul anului 1863 pentru că sultanul a dorit transformarea palatului în baracă militară (Dover Express, 28 februarie 1863)

[6] London Daily News, 27 noiembrie 1854

[7] London Daily News , 08 februarie 1855

[8] Lucrarea a fost scanată din biblioteca British Museum și prezentată de Google Books la http://books.google.ro/books?id=5SxYAAAAcAAJ&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false

[9] Mihai Ispir, „Un dosar de „restaurare” din 1859” în Muzee și monumente, vol. 2, 1980, pp. 76-81

[10] A.N.R., fond M.C.I.P., dosar 113/1849