Asociația Istoria Artei a fost înființată în 2011 în scopul organizării unor programe de educație non-formală în domeniul culturii (istorie, istoria artei, pictură și meșteșuguri, protejarea patrimoniului).
Dacă în primii ani ne-am îndreptat eforturile către copiii cu vârste între 4-11 ani, publicul nostru s-a diversificat pe măsura participării familiilor la programele oferite: conferințe, tururi ghidate, cursuri.
Datorită succesului avut în 2012 cu programele de istoria arhitecturii și a interesului manifestat de publicul tânăr, am decis înființarea unei edituri în cadrul asociației, ale cărei colecții să ofere lucrări inedite de istoria artei și arhitecturii și de memorialistică.
Editura Istoria Artei a fost înregistrată în 24.01.2013 și este rodul muncii unei echipe pluridisciplinare formate din istorici de artă, istorici, arhitecți, traducători, graficieni și fotografi implicați anterior în proiectele asociației.
Colecțiile apărute în perioada 2013-2018 sunt: Trasee urbane, Cartea de nu-mă-uita, Arhiva de arhitectură, Familii istorice, Arhitecți de neuitat și ArhiTur.
În ultimii ani, Asociația Istoria Artei a dezvoltat diferite programe de tururi ghidate de arhitectură în București, Constanța-Mamaia, Sinaia, Balcic, Câmpina, Mogoșoaia, Florica-Potlogi. Informațiile comunicate valorifică cercetarea proprie de arhivă din spațiul public și privat, contribuind la o mai bună cunoaștere a personalităților arhitecturii românești.
Asociați/membrii fondatori
Istoric de artă dr. Oana Marinache, președinte
Istoric dr. Raluca Tănăsescu
Prof. Daniela Beuran