Casa Burelly-Mincu

Prezenţă vie în viaţa publică bucureşteană, ca sediu al Ordinului Arhitecţilor din România, casa arhitectului Ion Mincu (1852-1912) ni se dezvăluie treptat, păstrându-şi totuşi ceva din aura de mister.

 

Restaurată recent de echipa coordonată de arh. Şerban Sturdza şi restaurator Maria Dumbrăvicean, împreună cu specialiştii de la Universitatea Naţională de Arte, casa arh. Ion Mincu are multe poveşti de spus. Dacă plăcuţa monumentului istoric ne indică că dateză dinainte de 1877, noi date au ieşit la lumină despre această proprietate, ce ne prilejuiesc reconstituirea istoriei ei de la 1857.

 

Strada Mercur se configurează la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la primul război mondial ca un reper pentru protipendada capitalei, aici avându-şi reşedinţa de-a lungul timpului: Titu Maiorescu, avocatul Mitilineu, Alexandru Marghiloman, D.A.Sturdza, arh.ing. Nicu P. Cerchez, Anastasie Simu, prinţul George Bibescu, membrii ai familiilor Creţeanu și Bărcănescu. Strada se întindea de la Grădina Icoanei până la strada Poşta Veche (Nicolae Golescu de astăzi) şi grădina Episcopiei (Ateneul de astăzi), bulevardul fiind tăiat perpendicular abia după 1906.
Terenul

 

Proprietarii terenului din mahalaua Popa Ivaşcu (actuala Pitar Moş) pot fi identificaţi chiar mai devreme, întâi în persoana unui Nicolae Ogrădeanul, ce îl deţine între 1846-1853, pentru ca apoi să îl vândă lui Scarlat Rosetti şi N. Guşi. Plini de datorii, aceştia sunt nevoiţi să vândă loturi din el, cumpărătorul din 1857 şi 1863 fiind arh. oraşului Bucureşti, Gaetano Antonio Burelli (1820-1896). Credem că întâi este vorba despre lotul dinspre str. Pitar Moş, completat ulterior cu cel dinspre actuala str. Arthur Verona (ce apare sub numele de strada Rosetti la momentul tranzacţiei). Preţul de vânzare-cumpărare a fost de 360 galbeni, iar al doilea contract a fost semnat în 6 septembrie 1863.
Merită amintit că graful Carol/Scarlat Rosetti (1802-1872), înnobilat de Curtea Imperială austriacă, a fost o figură importantă a acelor vremuri, călător ce a ajuns până în Asia, mare proprietar de terenuri şi donator al Ateneului Român, căruia îi lăsa şi o substanţială bibliotecă de 6000 de volume.(Sursa: Dim.R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor, 1897, p. 163)

 

Casa

 

Documentele identificate până acum fac referire doar la terenuri şi nu am putut afla cu certitudine de când datează casa construită de arhitectul G.A. Burelly, însă acum putem restrânge intervalul între 1857-1863.

 

Abia în 23 martie 1871 am identificat în Arhivele Naţionale o autorizaţie de construcţie pentru un grajd, şopron şi camere de vizitiu şi pentru împrejmuirea proprietăţii sale cu zid şi portiţe în str. Mercur nr. 15 (Sursa: A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic, dosar 43/1871, p.148). În 1884 mai face unele mici reparații de întreținere. (Sursa: A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic, dosar 43/1884) Este greu de aflat care va fi fost soarta arhitectului Burelly în perioada următoare, ştim doar că el a mai lucrat pentru Epitropia Doamnei Zoe Brâncoveanu (1880-1883) şi a făcut parte din diferite comisii de avizare şi coordonare a lucrărilor marilor clădiri din capitală. Totuşi, din punct de vedere financiar, către sfârşitul vieţii nu se bucura de o situaţie prea bună. Astfel aflăm că ipotecase casa la Societatea Creditului Urban pentru suma de 36763 lei şi în favoarea unei doamne Elena Eraclide pentru suma de 2000 lei, apoi o închiriase unui domn Laptev.

 

În data de 14 martie 1890 Burelly vinde proprietatea din str. Mercur nr. 15 colţ cu str. Pitar Moş arhitectului Ion Mincu pentru suma de 70000 lei, din care a primit doar 13237 lei pentru că a prevăzut ca noul proprietar să preia şi să achite împrumuturile ipotecare.

 

Primele documente identificate în arhive din perioada arh. Mincu (A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic, dosar 43/1890) sunt legate de lucrările de ”reparaţiuni radicale” la ”faţadele, zidăriile şi tencuielile” casei. În planul alinierii străzii Dimitrie A.Sturdza/Mercur din 29 martie 1891 (A.N.D.M.B., fond P.M.B.Alinieri, dosar 310) apar simultan la nr. 15 cei doi arhitecţi proprietari,„ I. Mincu” şi „G.A. Burelli” pe parcela de colţ cu strada Pitar Moş(u), ceea ce indică posibilitatea ca o perioadă de timp cei doi şi familiile lor să fi coabitat. În 1900 Mincu îl desemnează pe antreprenorul Iosef Piantini (A.N.D.M.B., fond P.M.B.Tehnic, dosar 263/1900) cu scoaterea umezelii din zidărie şi schimbarea unei părţi a învelitorii dependinţelor din curte (corpul ce astăzi adăposteşte birourile O.A.R.).

 

În iulie 1914, văduva Eliza Mincu (1863-1939), prin intermediul arhitectului Simion Vasilescu, fostul ucenic al soţului ei, solicită repararea corpului de dependinţe ce adăpostea spălătoria, camera de servitor şi toaleta.

 

Ulterior casa s-a aflat în posesia urmaşelor arh.Mincu, a familiei Băbeanu, de la care Ordinul Arhitecţilor din România a cumpărat casa.

 

Ambianța casei

 

Informaţii preţioase despre reşedinţele şi ambianţa în care a trăit şi lucrat arhitectul Ion Mincu (1852-1912) aflăm din lucrarea prietenului său, Nicolae Petraşcu (1859-1944, critic de artă, ziarist, diplomat) apărută în 1928 la editura Cultura Naţională. În perioada burlăciei cei doi au fost şi vecini, Mincu locuind pe strada Academiei într-un apartament cu 2 camere, la etajul 3, în casa doctorului Şteiner. Ulterior, Mincu a mai locuit împreună cu prietenul său, arh. Louis Blanc (1860-1903), într-o casă aflată pe lotul viitorului Muzeu Simu (magazinul Eva/Diverta) pe str. Mercur nr. 6-8.

 

În expoziţia din sediul O.A.R. se află panouri cu informaţii ce prezintă planul casei Burelly şi dependinţelor. Se observă o casă cu parter înalt şi pivniţe, având un plan simetric, tipic perioadei neoclasice, construcţia fiind plasată pe latura estică a lotului, spre strada Pitar Moş. Suprafaţa construită era de 499, 13 m.p. şi se pot face următoarele identificări: antreu, anti-salon, salon, cabinet de toaletă, spaţii cu evidentă funcţie de reprezentare, cu deschideri mari ale ferestrelor ce dau spre cele două artere; spaţiile nenumite, amplasate în spate şi lateral faţă de intrare, sunt destinate folosirii private, cel mai probabil dormitoare, realizându-se o delimitare a vieţii publice de cea personală a familiei ce a avut 3 fiice Burelly. Ion Luca Caragiale (1852-1912) s-a căsătorit în 1889 cu Alexandrina, una dintre fiicele arhitectului Burelly, deci putem presupune că şi el a vizitat această proprietate către sfârşitul secolului al XIX-lea. Fresca de la intrare poate fi şi ea încadrată în stilul neoclasic prin chenare şi decoraţia simetrică, inspirată din stilul pompeian. Dependinţele se află pe latura nordică a parcelei de teren, forma neregulată, de Z, indicând diferite etape de achiziţie a terenului şi de construcţie. Se pot observa: şopron, grajd, camere de servitori, bucătăria, privată, cămara. Restul parcelei era destinat curţii şi grădiniţei.
Stilul casei din strada Mercur ce poate fi recompus din relatările şi din fotografii de epocă era unul eclectic, în care se îmbinau piese de mobilier neo-renascentist cu ţesături orientale, peste care se suprapun sculpturi, obiecte de artă, instrumente muzicale şi arme, totul încărcat de vegetaţie exotică. De remarcat sobele şi şemineul, preponderent neoclasice, dar şi cu un exemplar neo-renascentist şi unul neo-baroc, prezente şi astăzi în interioare. „În holul de lângă intrare, în care îi plăcea lui să stea mai mult, întâlneai caramanii şi covoarele orientale, suspendate la ferestre şi pe pereţi, cari micşorau lumina ca într-o biserică; la dreapta şi la stânga, mici banchete de lemn sculptat, după desenurile date de el, la Şcoala de Arte şi Meserii, unde era profesor de sculptura lemnului; scaune originale, obiecte de artă bisericească. ”(N. Petrașcu, p.22) Biroul arhitectului Mincu ne apare retras, la colţul străzii Mercur cu strada Pitar Moş: ”În fund şi la dreapta (…) sombru cu vitraliuri colorate, cu perdele de un roş palid, cu biblioteca şi masa lucrate la un ebenist din Paris, din lemn de nuc, cu coloane răsucite, lucioase şi moi ca mătasa. ” (N. Petrașcu, pp.22-23)

 

Păşind cu memoriile lui Petraşcu în mână, interioarele descrise de acesta se recompun întocmai: plafoane, lustre, friza cu medalioane de profeţi vetero-testamentari şi sfinţi apostoli, birourile, dulapurile-strane.

 

Surse citate: N.Petrașcu, Ioan Mincu, ed. Cultura națională,1928

 

Alte detalii