Corpul de gardă

Încă de la numirea pe tronul Țării Românești, în iunie 1849, la poarta palatului Știrbey de pe Podul Mogoșoaiei se detașează santinele pentru care comandantul oștirii solicită Sfatului orașului niște gherete pentru protecția contra soarelui. Vremelnic instalate, acestea sunt aduse de la fostul palat al caimacamului. Maiorul Rudolph von Borroczyn înainta în 18 iunie 1849 următoarea scrisoare, însoțită de două planuri, care astăzi nu se mai găsesc la dosar:

„Fiinde de neapărată trebuință de a se clădi o caraulă^[1] pentru slujbele publice și ale Palatului Domnesc, supt semnatul n’ a lipsit de a proecta în plan, pentru acest sujet, pe care cu cinste îl înfățișează aci alăturat în doă foi supt Litt. A și Litt. B. Rugând tot de odată pe C. Departament ca să bine voiască a face cele de cuvință, spre a se putea pune acea lucrare în eczecutare.”[2]

Era vorba despre corpul de gardă din fața palatului de pe Ulița Mogoșoaiei. În 3 septembrie, domnitorul aprobă cumpărarea a două locuri, cel al lui Dinu Ișlicaru (1000 galbeni) și altul al lui George Petre Bolonasi (2500 galbeni) în vederea construirii obahtei. În 21 septembrie se alocau alți 630 și 4000 lei pentru construirea temporară, probabil pe timp toamnei-iernii lui 1849-1850, proiectul fiind alcătuit de Xavier Villacrose, arhitectul orașului. În 11 octombrie 1849, acesta, aproba construcția nouă a altor patru gherete, ridicate de maimarbașa Constandin Necolau, care costaseră 506 lei.

Încă de la sfârșitul anului 1849 încep negocierile statului cu vecinii din dreapta ai proprietății domnești de pe Podul Mogoșoaiei pentru achiziționarea a trei terenuri. Consiliul Administrativ, cu aprobarea domnitorului, cumpără la 5 februarie 1850 locurile fraților Nicolae și Costache Vasiliu evaluate astfel: 1 loc costa 2750 galbeni, iar alte 2 locuri valorau 4130 galbeni. În total, municipalitatea a cheltuit 6880 galbeni pentru terenul obahtei.^[3] În cele din urmă se cumpără terenul dintre palatul Știrbey și casele răposatului Grădișteanu, ce aparținea fraților Nicolae și Costache Vasiliu pentru 2750 galbeni. Ulterior vor mai cumpărate și alte două locuri,pentru suma de 4130 galbeni.

Constructorul a fost George Atanasiu pietraru, iar prețul a fost de 7390 de lei.

Elementele cheie ale construcției, pe care o datăm în primăvara-vara anului 1850, erau: coloanele ionice și frontonul monumental triungiular încununat de acroteră. Conform lui N. Vătămanu, pe acest fronton „se răsfăţa un vultur prea mare, cu aripile larg deschise^[4], probabil ţinând în cioc o coroană de lauri. Simbolul heraldic al acvilei valahe a fost nelipsit din reprezentările de pe monumentele publice realizate sau proiectate în epoca sa, fiind prevăzut chiar și în devizul palatului de vară de la Șosea. Elementul decorativ nu mai apare în fotografiile de la sfârșitul secolului al XIX-lea; neputând cunoaște cu exactitate momentul îndepărtării lui, putem presupune că a avut loc după terminarea domniei și plecarea în străinătate a lui Știrbey.

Se poate afirma că tratarea neoclasică în chip de templu cu patru coloane ionice flancate de doi pilaştri, susţinând frontonul, făcea o trimitere la elementele clasicizante ale palatului. Se realiza astfel un dialog între faţadele celor două componente principale ale ansamblului de pe Podul Mogoșoaiei.

Fotografie: A.N.R., fototecă, album din fondul Barbu Știrbey

Reconstituire digitală: Andrei Popescu, http://www.ideiurbane.ro/resedintele-stirbey-de-pe-calea-victoriei/

[1] Pază, gardă, strajă (neogreacă și bulgară)

[2] A.N.R., fond M.I. – Divizia comunală, dosar 43/1849

[3] A.N.R., fond M.L.P., dosar 81/1852

[4] Nicolae Vătămanu, Odinioară în Bucureşti, Editura Domino, Bucureşti, 2007, p. 39