Alexander von Montbach

Alexander von Montbach (1821-1855)

 

Cercetările în Arhivele Naționale ale României și în Arhiva Diplomatică au scos la lumină proiecte ale arhitectului Alexander von Montbach (1821-1855), un nume necunoscut al istoriei arhitecturii bucureștene din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Dosarele de arhivă consemnează diferite proiecte și devize, documentele vizuale lipsind în cele mai multe cazuri.

 

Puținele informații personale identificate[i] până în prezent ni-l indică pe baronul Alexander von Montbach ca fiind originar din Posen, Silezia; în vârstă de 22 de ani, a studiat între 1843-1844 știința construcțiilor la München. Nu știm când sosește în Valahia și nici contextul angajării sale în serviciul public din epoca domnitorului Gheorghe D. Bibescu (1843-1848) sau din cea a fratelui său, Barbu D. Știrbey (1849-1853, 1854-1856).

 

Din 1850 datează primul document identificat în arhive (M.A.E.)  în care apare numele lui Montbach ca ajutor al ing. Rudolf von Borroczyn, în lucrările de aliniere a pieței Sf. Anton și Sf. Gheorghe. Următorul document datează din iulie 1851, în legătură cu lucrări în Piața Sf. Gheorghe și la Hanul lui Menaoh Hilel, bancher de origine evreiască.[ii]

 

1852-1853 diferite lucrări, condiții de construcție și devize la Școala de agricultură de la Pantelimon, Spitalul de la Pantelimon, Mănăstirea Snagov

 

Montbach a fost numit de domnitorul Știrbey să redacteze un crochiu al planului Bisericii Episcopiei Râmnicului, solicitarea acestuia fiind de a realiza o construcție monumentală. Cum arhitectul a fost prea ocupat să îndeplinească solicitarea, între timp a fost desemnat arhitectul Freywald cu o propunere în același sens. Totuși, Montbach revine în 21 ianuarie 1853 cu precizarea căutărilor sale, mutându-se din direcția goticului german în cel englezesc.[iii]

 

În data de 8 ianuarie 1853 este însărcinat de Comisia tehnică cu realizarea cât mai urgentă a studiilor necesare construcției Școlii de Arte și Meserii; în 6 iulie 1853 întocmea și devizul[iv] construcțiilor, în sumă de 397202, 24 lei; redactează condițiile de execuție ale clădirii[v]; în 22 aprilie 1854[vi] Montbach înaintează comisiei alte condițiile detaliate de realizare a construcției de la locul de la Mavrogheni.

 

În data de 7/19 aprilie 1853 Montbach înmânează 7 planuri și pregătește devizele pentru construcțiile din lemn, în „stilu elvețian după arhitectura de lemnu bizantină”, pentru Grădina publică Cișmigiu: Pavilionul cu transparent pe deal, pentru labirint, Pavilionul pentru odihnă pe vizavi de cel anterior, Pavilionul pentru muzică, Bufetul rotund cu transperant de sub deal, Sala elvețiană, Bufetul cel mare; de asemenea, se interesase de costul bărcilor pentru lac și propunea diferite modele[vii]

 

În 1853 Montbach avea în lucru mai multe proiecte pentru un Pensionat, Școală industrială cu muzeu, bibliotecă, școală primară[viii] și i le raporta lui Johann Schlatter; este posibil ca planul nedatat al Colegiului Sf. Sava regăsit în arhivă[ix] să se refere la cele de mai sus.

 

În 23 iunie 1854 semna „Arhitect însărcinat cu regularea Pieței Sf. George nou”, fiind implicat în refacerea centrului orașului, afectat de Marele Foc.[x] În 9 octombrie 1854 arhitectul realizează planul și devizul, precum și condițiile de construcție ale unui nou grajd și șopron pe lângă Poliția capitalei; semna „Arhitectul însărcinat cu direcția lucrărilor din Piața publică”; în 27 octombrie recepționează reparațiile făcute cu un an în urmă de maimarbașa Andrei Stamate la Poliție[xi]; în paralel, se ocupa și de repararea Curților administrative și judecătorești.[xii]

 

Activitatea sa din ultimul an de viață ne este indicată de documentele succesiunii sale. Apreciem că Alexander von Montbach a murit la București în intervalul cuprins între sfârșitul lunii februarie – începutul lunii aprilie 1855, fiind în vârstă de aproximativ 33 de ani.[xiii]

 

În data de 12/24 aprilie 1855[xiv] Comandantul General Maior Popovici înștiințează Consulatul Prusiei de datoria de 753,25 piaștri pe care ar fi trebuit să o primească moștenitorii arhitectului Montbach în contul lucrărilor lui de reparație de la corpul de gardă austriac de pe ulița Mogoșoaiei, pe vizavi de Teatrul Național. Cercetări ulterioare vor reduce suma la 384 piaștri, căci se acoperiseră cheltuielile de înmormântare, iar autoritățile se plângeau că abia reușiseră să acopere 25% din creanțele defunctului, căci acesta lăsase și anumite datorii către antreprenori.

 

Din mărturiile[xv] lui Charles Oreska și ale unui Ionescu ce lucraseră în biroul de arhitectură al lui Montbach, aflăm de următoarele proiecte la care lucrase acesta, ei încercând să reconstituie pe baza facturilor sumele datorate și cele ce le avea de primit arhitectul înainte de dispariție: reparația Școlii militare pentru generalul Mindel; reparația grajdurilor Școlii militare pentru generalul Neuberg; reparația Hanului Șerban Vodă; reparația remizei casei Petrovici; reparația cuptorului casei Rosetti; reparația casei Văcărescu; reparația Divanului General; reparația corpului de gardă (3 chitanțe din 15 februarie 1855); construcția de remize pentru 10 cai bolnavi lângă grajdurile Târgului din Afară. Arhitectul îi rămăsese dator lui Radu Mănescu și antrepenorului Petre Dimitriul, care va înceta și el din viață în 1855.

 

Cea mai importantă lucrare care apare adeseori în actele succesiunii este cea a reparației la Palatul Brâncoveanu-Bibescu, care servește în acea perioadă de spital turcesc, lucrare evaluată la 5000 piaștri. În octombrie 1856 Ministerul din Lăuntru va recunoaște doar această lucrare pe care o avea de plătit. Sindicatul mesei creditorilor lui Petre Dimitriul va supune nenumărate rapoarte spre informare Ministerului, solicitând în 27 martie 1856 plata pentru „Casele de sub Mitropolie ale Înălțimii Sale fostului Domn Bibescu care au fost ocupate de spitalul Împărăteștilor Oștiri Ottomane s’au reparatu în luna lui Februarie anul încetat de către răposatul Petre după planul și devizul ce i s’a fost dat atunci de răposatul Architect Montbach alăturând și un act încredințător că a săvârșit numitul acestă lucrare”.[xvi]

 

,,Acest articol a beneficiat de suport financiar prin proiectul ,,Rute de excelență academică în cercetarea doctorală și post-doctorală – READ”, Contract nr. POSDRU/159/1.5/S/137926, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.”.

 

[i] Matrikelbücher der Akademie der Bildenden Künste München, Matrikelnummer 168/1843

[ii] ANDMB, fond PMB General, dosar 106/1851

[iii] A.N.R., fond M.C.I.P., dosar 79/1851

[iv] A.N.R., Ministerul Lucrărilor Publice, dosar 155/1853, f. 9-11

[v] Idem, f. 12-13, semnează Lespezeanu

[vi] Idem, f. 35-, planurile la care se face referire, lipsesc de la dosar.

[vii] A.N.R., fond M.L.P., dosar 7/1852

[viii] A.N.R., fond M.C.I.P., dosar 79/1851

[ix] A.N.R., fond M.L.P., Planuri, dosar 61

[x] A.N.D.M.B., fond P.M.B. General, dosar 73/1851

[xi] A.N.D.M.B., fond P.M.B. General, dosar 110/1854

[xii] A.N.R., fond M.C.I.P., dosar 107/1854

[xiii] M.A.E., arhiva istorică, volum 73, dosar 48/1855, relația cu consulii străini, transcriere proprie

[xiv] Idem, f. 117

[xv] Idem, f. 122

[xvi] Idem, f. 134