1866-1914

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea tinerii români se specializează în universităţi tehnice sau şcoli de artă şi arhitectură în străinătate, activitatea constructivă diversificându-se mai ales în timpul domniei principelui Carol/viitorul Rege Carol I al României. În anii ’70 şi ’80 vor ajunge în capitală mulţi furnizori străini de materii prime, piese de mobilier sau utilităţi atât de necesare modernizării locuinţelor sau spaţiului public. Pe măsură ce protipendada călătoreşte sau are acces la surse de inspiraţie din Occident, decorarea caselor devine din ce în ce mai elaborată.

 

Dacă la început o comandă din străinătate putea fi onorată după multe luni de zile sau chiar de la un sezon constructiv la altul – ştiut fiind faptul că şantierele noastre se desfăşurau între Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru – treptat se reuşeşte ca multe dintre lucrări să se realizeze pe plan local. Apar o serie de antreprenori sau meşteri lăcătuşi, fierari, dulgheri şi tâmplari, tinichigii şi turnători de tuciu, sticlari, lucrători în stuc sau ipsos, vopsitori sau zugravi, sculptori în piatră şi marmură. Furnizorii de materiale şi tehnologii moderne sunt de cele mai multe ori sosiţi din spaţiul german/austriac, datorită apropierii teritoriale şi a disponibilităţi de a se stabili în spaţiul românesc, atât de plin de oportunităţi de afaceri. Românii inventivi fie vor fura meserie fie se vor specializa şi ei, devenind reprezentanţii unor furnizori din străinătate. Către sfârşitul secolului vor apărea primele fabrici sau întreprinderi locale care vor angaja specialişti străini şi vor furniza sau utiliza de multe ori tehnologii din afară.

 

Casele românilor vor căpăta astfel nu numai ultimele modele de sobe, lampadare, vitralii, parchete şi mozaicuri, stâlpi de marmură (artificială), tapete şi oglinzi somptuoase, dar şi plafoane cu stuc şi picture, uşi sculptate, încuietori elaborate şi garduri cu modele sofisticate. În marile case boiereşti dar şi în cele ale păturii de mijloc, atât de doritoare de a copia un mod de viaţă, abundenţa şi acumularea de obiecte dispersate stilistic, cromatic şi valoric erau la loc de cinste. Relativ puţinele fotografii de epocă ne înfăţişează interioare încărcate, pereţi acoperiţi de piese textile, galerii de peisaje sau portrete de familie, piese de mobilier şi obiecte de artă mici şi mari, o abundenţă de plante efemere sau sere vaste.

 

Câteva nume se impun în această perioadă, multe dintre afaceri păşind cu succes şi în secolul al XX-lea: Baptiste Gaiser, Friedrich Weigel, I. Haug (feronerie şi produse metalice), August Zwoelfer (geamuri şi sticlă), Karl Storck (sculptură decorativă), Casa Teirich (instalaţii sanitare), Wilhelm Dietz (decoraţii de faţade şi interioare), J. Stroehr (tâmplărie), Josef Kott & Fritz Kott (pictură interioară), fraţii Axerio (stuco-marmură/marmură artificială), familia Schmiedigen (tâmplari, cioplitori în piatră şi marmură, furnizori de materiale de construcţii), Doneaud & Manoel (ciment, nisip, var hidraulic).