Teatrul Național 1853-1856

După plecarea lui Anton Hefft, așa cum și-a dorit, lucrările rămase a fi făcute și reparațiile anuale sunt coordonate de arhitectul George de Gaudi, fiind numit și un inspector al Teatrului, I. Mehtupein. Pe Gaudi îl găsim în documente colaborând cu mecanicul Guilbert la instalațiile de apă ale teatrului.

 

În 2 august 1855 Știrbey Vodă semna numirea conductorului Mihail Grefu. De asemenea, se duc tratative cu diferiți specialiști ai realizării decorurilor necesare, în mai 1855 apărând și numele lui Josef Mühlendorfer (1800-1863), ce se remarcase în anii precedenți prin decorarea și extinderea primului teatru din Germania, precum și ca un expert al mașinilor decorurilor de teatru în marile centre culturale ale Europei.

 

În 16 iunie 1856[1] se zugrăvește din nou antreul și anticamera lojii domnești de lângă scenă, se repară parapetul scării, se schimbă tapetul de hărtie al anticamerei, semnatarul devizului fiind arhitectul orașului București, Gaetan A. Burelly.

 

Catul al doilea

Saloanele domnești de la Teatrul Național

Salonul lojii domnești tapisat cu hârtie

3 uși în două canaturi

1 id. îndoită cu geamlîc, ivărele ei de fildeș

1 fereastră îndoită cu 8 geamuri

1 cămin de faianță cu ușă grătar și […] de alamă

2 oglinzi cu ramele poleite

1 policandru de bronz cu 12 lumini

8 candelabre de bronz cu cîte 3 lumini

5 perdele cu cornișe aurite din care la două sînt și perdele albe cu flori cusute

1 triumo supt oglindă

1 canapea                                    

4 foteluri                                     îmbrăcate cu pluș roșu

6 scaune

1 covor cu flori franțozesc

1 masă rotundă de marmoră imitală cu un covor franțozesc

Loja domnească de la prescenă, tapisată

2 candelabre de bronz, cu cîte 3 lumini

3 fotoliuri mari lucrete în alb cu poleialî îmbrpcate cu pluș roșu, fie care cu cîte 2 pernițe

Toată loja așternută cu covor de tîrg, draperia lojii în catifea roșie cu ciucuri roși și cornișă cu […]

Anticamera și privata acestei loji

2 uși cu 2 canaturi

1 idem într’ un canat a privati

1 oglindă cu rame poleite

1 sobă de faianță rotundă cu 3 uși, o tăbliță de alamă, o lopată de fer și clește

1 fereastră cu 8 geamuri

1 perdea roșie

1 ușurea de alamă

1 avord cu rezervor de apă

3 fotoliuri de postav roșu

1 covor care duce jos pe scară

Scara acestora

1 ușă cu 2 canaturi de stejar

1 fereastră cu 6 geamuri

2 id. cu 8 id.

1 sobă de faianță cu 2 uși de alamă

1 covor de tîrg așezat în lungu scării

4 policandre cu 2 lămpi, sticle și globuri

2 lămpi idem

Parmalîcul scări îmbrăcat cu pluș roșu

Bufetul acestui etaj cu pereți tapisați în glastre[2]

Galeria de promenadă[3]

Loja și salonul domnesc de țeremonie

1 ușă îndoită cu geamlîk și 2 perdeluțe de mătasă

4 candelabre de bronz 2 cu 5 lumini și 2 cu 3

7 fotoliuri la cele din loje din […]

2 scaune mici id. id.

1 canapea id. id.

2 oglinzi cu rame poleite

2 mese triumo la colțuri

Toată loja și salonul așternute cu covor

Decorația acestei loji întocmai ca aceleilalte

 

Iată cum îi apărea în 1853 loja domnească și sala teatrului irlandezului Patrick O’ Brien (1823-1895), fiul fostului primar al Dublinului și ales în Camera Comunelor în 1852:

 

„Opera din București este un teatru la fel de frumos și spațios ca în orice oraș european. Poate primi între șapte și opt sute de oameni. În fața scenei, pe al doilea rând, este boxa domnitorilor, închisă cu draperii de catifea purpurie, cusute cu aur și decorată cu armele principatului. În toate boxele sunt fotolii acoperite cu catifea purpurie, și nu doar fotoliile, ci toate băncile din sală sunt dotate cu perne din același materiale. Formele și sculpturile de pe boxe sunt puternic poleite, iar în tavan, vopsit cu gust, atârnă un candelabru mare, cu suporturi aurite pentru felinare, care, împreună cu luminile de pe scenă, reușește să ilumineze clădirea.”[4]

 

 

[1] A.N.R., fond M.L.P., dosar 126/1853, f. 238 și următoarele, semnate de Anton Hefft

[2] Nu am mai detaliat piesele din aceste spații

[3] Ibidem

[4] Daniel Bușă (coord.), Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, serie nouă, vol. VI, Editura Academiei Române, București, 2010, pp. 93-94