Imobil II Cerchez

Nu cunoaștem motivele pentru care familia arhitectului Cristofi Cerchez a trebuit să părăsească casa din str.Sf.Ștefan nr. 13A, dar în mai 1932[1] se solicită aprobare pentru construcția unui imobil de raport a cărui fundație era deja turnată. Adresa era str. V.A.Ureche nr. 23 colț cu str. B.P. Hașdeu.

Se știe că terenul a fost cumpărat de la avocatul Nicu Popovici, fratele nașului de căsătorie al arhitectului Cerchez.

Construcția de 158 m.p. avea subsol, parter înalt și două etaje, iar planurile ne arată o schimbare de stil în cariera arhitectului, imobilul fiind unul modernist-cubist. Primăria a avut de obiectat la câteva aspecte inițiale legate de curtea interioară de doar 27 m.p. în loc de 30 m.p. , bowindow mai mare decât jumătate din fațadă, înălțimea de 13 m într-o zonă de vile, lipsa camerelor de servitori, luminarea scării. La dosar se găsește doar autorizația eliberată în iunie 1933 cu valabilitate până în 15 august. În mai 1934 arhitectul prezintă planurile modificate potrivit solicitărilor primăriei, lucrările nefiind finalizate nici la acea dată decât la subsol și parter. Din amintirile doamnei SImona Condurățeanu, nepoata arhitectului Cerchez, reiese faptul că imobilul a fost construit împreună cu antreprenorul Barasch.

Parcela fiind de colț, imobilul avea o formă destul de neregulată, trapezoidală. Comentariul fațadelor îl putem face doar în baza setului de planuri prezent la dosar. Așa cum am amintit, s-au păstrat două propuneri de fațade, cea din 1932 și cea din 1934. În 1932 pe fațada dinspre str.V.A.Ureche se observă un volum în rezalit care se termină cu o crenelatură la nivelul aticului, aceast volum fiind și ușor mai înalt decât restul clădirii.

Fațadele prezentau ferestre dreptunghiulare și pătrate dispuse orizontal și vertical, iar volumul de colț prezenta și balcoane. Singurele decorații vizibile sunt cele ale cornișei. În planurile din 1934 observăm evidențierea volumului de colț prin înălțare și se renunță la crenelatură.

În ceea ce privește dispunerea interioară aflăm că au fost concepute ”2 apartamente a câte trei camere și anexe pe fiecare etaj”[2]. Planurile etajelor ne indică accesul de pe scara imobilului într-un mic vestibul apoi în hall-ul care comunica cu un birou la fațada de colț și tot din hall se putea ajunge în dormitoarele retrase. Practic camerele de pe fiecare fațadă (str.V.A.Ureche și str.B.P. Hașdeu) aveau aceeași dispunere în anfiladă: birou, hall, dormitor. Bucătăria și baia erau de dimensiuni foarte mici.

În 1939 se constată că mansarda a fost executată ilegal și se aplică amenzi. Aceasta prevăzuse a adăposti camere de serviciu care au fost transformate ulterior în garsoniere. În 1946 i se mai impută arhitectului Cerchez alte taxe de depozitare a materialelor de construcție în spațiul public.

Proprietatea a fost pe numele soției arhitectului, Valeria Cocăneanu Cerchez. În 1946 aceasta solicita Primăriei copie după planurile mansardei pentru a putea vinde o parte din ea. Nu știm dacă tranzacția s-a realizat, căci în 1950[3], la naționalizare, ea figura cu 8 apartamente. Clădirea a fost demolată în 1986 pentru a se amenaja Parcul Izvor.

[1] Arhiva P.M.B., III Albastru dosar 778/1932

[2] Simona Condurățeanu,”Arhitecții și mediul în care au trăit”, în Rodica Ianăși (ed.), Oameni și case, Editura Simetria, București, 2000, p. 188

[3] Decretul 92 din 1950, poziția 1455

Oana Marinache, Cristofi Cerchez, un vechiu arhitect din București, Editura ACS, București, 2012