Carl Friedrich Wilhelm Meyer
Carl Meyer (1817-1852) În 13 octombrie 1843 Philippsborn, agentul nostru de la Viena, răspundea căutărilor marelui vornic Știrbey de găsire și angajare a unui grădinar străin.[1] În raportul lui Știrbey către domnitorul Bibescu se amintea și de o altă persoană de legătură, baronul „Higel”[2]. Carl Friedrich Wilhelm Meyer (1817 – 1852) este angajat în vederea realizării planului pentru o mie de florini de argint[3], cazare și încălzire, transport plătit; dacă el nu ar fi coordonat lucrările, ar fi primit o sumă mult mai mică din partea oficialilor valahi și s-ar fi întors la proiectele anterioare din străinătate.[4] Împreună cu el este recomandat și grădinarul Franz Harrer[5] pentru nivelare, trasarea aleilor, pretențiile acestuia fiind de 600 de florini de argint, precum și cazare și încălzire, fiind dispus să se stabilească în Valahia în serviciul guvernului.[6] În inventarele anului 1844 încep să apară arbuști, flori, plante exotice, sunt create pepiniere la Grădina Kiseleff [7] și sunt construite ateliere, magazii și bufeturi.[8] Meyer a fost adeptul amenajărilor grădinilor engleze; de-a lungul timpului, a amenajat ronduri, boscheți, stânci, un lac, un bazin cu o fântână arteziană în primul rond, a pus bănci pentru odihnă. Începând cu 1845, demarează și lucrările la Grădina Cișmigiului, pe care nu va apuca să o vadă finalizată. Meyer a dispus ca toate proprietățile să aibă gard și să se desființeze portițele ce dădeau acces spre grădina publică, limitând astfel aruncarea gunoiului pe proprietatea publică. Din documente reiese că avea în vederea și comandarea la Viena a unei statui a Dianei, din fontă, de peste 6 picioare înălțime, ce urma să fie amplasată pe insulă. Inaugurarea grădinii publice Kiseleff a avut loc în 23 septembrie 1847, în prezența curții domnitorului Bibescu, fiind sărbătorită atât de elite, cât și de publicul capitalei. A organizat ceremoniile de inaugurare a podului de la Slatina în septembrie 1847. În paralel cu alte proiecte, Meyer a fost implicat și în proiectarea de cimitire cu grădini, în 1851 regăsim în arhivă un plan pentru un amplu cimitir „Belvedere” amplasat pe Drumul Târgoviștei (Calea Griviței). Se constată o simetrie în amplasarea diferitelor alei șerpuitoare, conceprea zonelor de înmormântare, amplasarea clădirilor și a arbuștilor, dar și o separare a parcelelor în morminte publice, de familie și comunale. Este foarte posibil ca Meyer să fi fost consultant și pentru Grădina Bellu, moșie primită de stat de la baronul Barbu Bellu (1825-1900)[9] și de la călugării de la Mănăstirea Văcărești. Potrivit Regulamentului Organic, cimitirele trebuiau mutate în afara barierelor orașului, din motive de sănătate, dar și de transformări urbane. Abia în decembrie 1852 se hotărăște începerea amenajării cimitirului de 15 ha ce va fi cunoscut și sub numele de Șerban Vodă, iar în 1853[10] arh. Alexandru Orăscu proiectează prima capela funerară, în stil neoromanic (Rundbogenstil), iar în 1858-1859 se definitivează lucrările și au loc primele înmormântări și reînhumări. Meyer a fost căsătorit cu Elena Meinkesch, nunta având loc în 6/18 iulie 1850. A murit de febră tifoidă în 1852, pe când amenaja la Turnu cele necesarii ceremoniei de întâlnire a impăratului Franz Iosef cu Barbu Știrbey. Galeria de semnături se completează cu alte nume din domeniul amenajărilor grădinilor. Locul lui Meyer a fost luat de Theophile Seminet (1852-1855). [1] A.N.R., fond R.E.A.Z., dosar 3/1840, f. 121 [2] Cel mai probabil este vorba de Charles Charles von Hügel (1795-1870), botanist, fondatorul Societății Imperiale de Horticultură din Viena; în literatura românească apare sub numele de Hegal. [3] I se vor da 700 florini. [4] A.N.R., fond R.E.A.Z., dosar 3/1840, f. 127, limba franceză [5] Phillipsborn spune că era francez. Nu știm când s-a stins acesta din viață. În 19 iulie 1849 aflăm că văduva acestuia, Susanna, deja recăsătorită și purtând numele de familie Schneider, revendicase și primise 200 de plante probabil cumpărate de fostul ei soț. (Sursa: A.N.R., fond R.E.A.Z., dosar 29/1848) [6] A.N.R., fond R.E.A.Z., dosar 3/1840, f. 127 verso, 16 noiembrie 1843, scrisoarea lui Philippsborn către B.Știrbey; Meyer va prelungi contractul în 1849 pentru încă 5 ani, pentru suma de 50 de ducați și o săptămână liberă pe lună. (Sursa: fond R.E.A.Z., dosar 21/1846) [7] Existau pepiniere în Grădinile Cișmigiului și Kiseleff, de unde se aprovizionau și alte zone unde se plantau copaci, arbuști, se amenajau grădini de mai mică amploare. [8] Amintim numele lui Johann Schlatter (1844), Rudolph von Borroczyn (1850) care proiectează construcții temporare, de cele mai multe ori, din lemn. [9] Fratele lui Ștefan Bellu (1824-1902), soțul Elisei Știrbey; va fi deputat și senator, ministrul al Cultelor și al Justiției în timpul domniei lui Cuza [10] A.N.R., fond M.C.I.P., dosar 412/1853, planuri copiate de Gottlieb [11] Grădina conacului Oteteleșeanu de la Măgurele (1845), grădina casei Meitani pentru Ahmed Effendi (1850), grădina moșiei Maia a lui Barbu Catargiu, grădina de la Filipești din jud. Prahova