Dimitrie Maimarolu

Dimitrie Maimarolu s-a născut la 21 august 1859 la București. După o pregătire în atelierul profesorului Julien Guadet (1834-1908), în august 1881 intră la Școala de arte frumoase din Paris, obținând diploma de arhitect în 1885.(Arhivele Naționale ale Franței, dosarul 1112 de înscriere la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase Paris, rola 374, nu este precizată susținerea diplomei)

 

Din dosarul lui mai aflăm că în această perioadă a fost bursier al Ministerului Lucrărilor Publice român. Totuși, contracandidații săi în concursul Palatului Senatului din 1911, arhitecții P. Antonescu, P. Smărăndescu, V. Ștefănescu, S. Vasilescu și A. Clavel, îl vor acuza că nu era arhitect diplomat. (Spiridon Cegăneanu, Cu prilejul unei mari clădiri. Palatul Senatului, Tipografia Soc. Neamul românesc, Vălenii de munte, 1911)

 

În 31 mai 1885 i se recunoaște diploma franceză și i se acordă dreptul de practică în România, apoi este numit arhitect în Ministerul de Interne, unde va lucra până în februarie 1892. În 1887 este avansat, devenind arhitect-șef.

 

Activitatea sa în serviciul public mai poate fi astăzi reconstituită doar fragmentar, astfel îl găsim în 1888 anchetând construirea cazărmilor din Babadag și Tulcea sau proiectând Palatul Administrativ al județului Olt, rămas nerealizat. Trecând la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, îl găsim în 1898 ocupându-se de Expoziția agricolă, industrială și de animale, construind pavilioane în Grădina Bibescu din Craiova, iar în iunie 1908 supervizând lucrările de terasamente la calea ferată Ploiești-Văleni.(Monitorul Oficial al României) În 1905 este solicitat să realizeze expertiza între Creditul Funciar Urban și proprietarul Alperu. (B.N.R., F.S.G., dosar XXII/8, f. 61) În 1909 a fost chemat de instanță, în calitate de arbitru, între Ion I. C. Brătianu, ce își construia casa în Piața Amzei nr. 5, reclamat de Maria Mihaiescu, faimoasa Mița Biciclistă, că i-ar fi provocat pagube la casa sa, aflată în imediata vecinătate.

 

Concursuri publice

 

Cu toate că în decembrie 1890 câștigă premiul întâi la concursul internațional pentru clădirea Camerelor legiuitoare, iar în august 1911 proiectul său și al arhitectului Ernest Doneaud sunt declarate câștigătoare, lucrarea Senatului rămâne nerealizată. Proiectul Camerei Deputaților a fost realizată între 1906-1908 și extins în 1911-1913 și 1914-1916. (B.N.R., F.S.G., arhiva Maimarolu, dosarul CCXCVIII/4) În 1899 Maimarolu câștigă concursul Cercului Militar, realizat între 1911-1923, cu întreruperi, în colaborare cu arhitectul Ernest Doneaud și inginerii Anghel și Paul Saligny și Elie și Mircea Radu.

 

Instituții publice

 

Între 1886-1887 arhitectul Maimarolu se ocupă de Palatul comunal din Tecuci, devenit astăzi Casă de cultură. La 23 mai 1898 i se comandă proiectul Școlii nr. 1 profesionale de fete din București, iar în iulie același an reparațiile Școlii de arte și meserii și Școlii comerciale gradul II din Iași. (B.N.R., F.S.G., dosar XXII/8, f. 3-4) În 1890 este însărcinat cu proiectul Palatului Poștelor, rămas nerealizat, ulterior construit după planurile arh. Alexandru Săvulescu.

 

La Pitești ridică între 1898-1899 Prefectura județului Argeș, azi Muzeul Județean de Istorie Naturală. În 1901 este dirigintele lucrărilor finale ale Palatului comunal din Târgu Jiu, azi Prefectura județului Gorj.

 

De asemenea, a realizat planuri pentru spitalele din Turnu Măgurele și Alexandria. În 1890 a făcut parte dintr-o comisie de verificare a stării spitalelor, alături de Ion Mincu, Ion Socolescu și Constantin Băicoianu.

 

Biserici

 

În București Dimitrie Maimarolu se ocupă de refacerea Bisericii Sf. Silvestru, între 1904-1907, lucrările de șantier fiind coordonate de arh. Paul Petricu. (B.N.R., F.S.G., dosar XXII/8, f. 35, în 1902 înaintează 22 de planuri și 5 înscrisuri pentru biserică și casa parohială) În 1905 construiește Biserica Sf. Haralambie din Turnu Măgurele, după planurile arh. Lecomte de Nouy. În 1911 elaborează planurile Bisericii armenești, inaugurată în 1915. Tot el se ocupă și de lucrările de reparație la Biserica Brezoianu din București.

 

Locuințe

 

Au fost identificate la Arhivele Municipiului București următoarele dosare de autorizație ale caselor proiectate/modificate de el: a lui Alexandru Popovici din Calea Moșilor nr. 153 (1888), casă pe strada Verde nr. 3 (1896), a Mariei Budișteanu de pe blvd. Ferdinand (1897), T. Djuvara de pe blvd. Colței (1897), casa Șomănescu de pe str. C.A.Rosetti (1899), reparațiile radicale la casele dr. C. Severeanu din str. Câmpineanu nr. 25 și din str. Batiștei nr. 8 și nr. 11 (1900), a lui Ștefan Hepites de pe blvd. Colței nr. 42 (1906).

 

Tot lui îi sunt atribuite lucrări de tâmplărie la casa lui Victor Antonescu (1899), casa Atanasovici și Casa Romulus Porescu (1905) de la intersecția străzilor Negustori cu Paleologu, casa Haralambescu din str. Romană nr. 209. (B.N.R., F.S.G., dosar XXII/8 și A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic) În 1897 se ocupă și de lucrări la Hotelul Concordia din str.Smârdan nr. 51.

 

În 1899 realizează devizul proprietății Ciocârdia din Sinaia. Între 1901-1902 găsim o corespondență cu proprietarul Arghiropolu din Iași în legătura cu consolidarea vilei acestuia din Cucuteni. Între 1905-1910 la Craiova se înalță Casa lui Gogu Vorvoreanu (1840-1911), reședință somptuoasă, ce a devenit în 1964 sediul Mitropoliei Olteniei. Tot aici îi este atribuită lui Maimarolu și Casa lui Matei Mirică, construită în 1898.

 

Dimitrie Maimarolu a fost membru fondator al Societății Arhitecților din România, membru al Societății Politehnice, arhitect în Comisia Monumentelor Istorice.