Școala de fete în limba română

Povestea marii vornicese Elisabeta Ştirbey (1805-1874), devenită doamnă a Ţării Româneşti, este una dintre cele mai puţin cunoscute în istoria Bucureştiului şi a învăţământului românesc. De numele ei se leagă prima şcoală de fete în limba română, „Așezământulu Elisabetanu, externatul de fete”, înfiinţată la 18 mai 1843 şi susţinută din banii proprii, precum și apariția unui manual de îngrijire a copiilor.

Elisabeta (Safta) Cantacuzino-Paşcanu s-a născut în 1805, fiind fiica Elenei Brâncoveanu (1787-1809), stră-strănepoata domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi a marelui spătar moldovean Grigore Cantacuzino-Paşcanu (1779-1808). Elisabeta Ştirbey îi era nepoată marelui ban de Craiova, Grigore Brâncoveanu (1770- 1832), ultimul descendent pe linie masculină ce a purtat numele Brâncoveanu și care o înzestrează generos, căci ambii ei părinți mor timpuri, fiind îngropați la Brașov. Elisabeta este căsătorită cu Barbu Ştirbey la Braşov în toamna anului 1821, pe perioada Zaverei marile familii refugiindu-se acolo.

În 1839 Elisabeta Știrbei traduce o lucrare, a lui Jeanne Campan, intitulată „Pentru educația copiilor”, sub anonimat, semnând „o mumă”. [1]

De la nepoata sa, Elisa Ştirbey Brătianu (1870-1957) aflăm că ”Tot dânsa a înfiinţat pe cheltuiala sa şi prima şcoală de fete din Bucureşti, în Calea Rahovei, şcoală care şi astăzi îi poartă numele.”[2] Nu ştim cu certitudine care a fost prima adresă sau clădire ce a găzduit şcoala înfiinţată de marea vorniceasă Ştirbey, istoricul George Potra citând mărturii din ziarele epocii doar despre instalarea căminului de fete sărace, la inițiativa Elisabetei, care: „închiriază o parte din han pentru a deschide un cămin pentru o sută de fete sărace, care fusese mai înainte instalat la Biserica Amzei”.[3] Tot despre Hanul Şerban Vodă amintește și istoricul Emanuel Bădescu: (…) în acest han şi cu binecuvântarea stareţului de la Cotroceni, doamna Elisabeta Ştirbei fondase în 1843 un cămin pentru 100 de fete sărace, o prefigurare a Azilului Elena Doamna, de mai târziu.”[4]

În 14 mai 1843 găsim următorul anunț în Vestitorul Românesc: „Dumneaiei marea logofetească Safta Știrbei, pătrunsă de durerea de a mai vedea în patria sa că o mulțime de fete sărmane din pricina lipsei mijloacelor de a-și câștiga hrana, apucă cele mai rele drumuri, în care nu găsesc decât ticăloșii, și cele mai multe își pierd și ființa, printr-o chibzuire înaltă, vrednică de nobilele sentimente ce poartă, a hotărît, ca cu ajutorul a mai multor persoane binevoitoare, de foloase Obștii să pună temeliile unui așezământ pentru fetele sărmane.”

Dintre regulile așezământului său putem nota următoarele: prezența timp de 12 ore pe timpul verii și timp de 9 ore pe timpul iernii, absența de trei ori fără motiv atrăgea excluderea din așezământ, examinările publice aveau loc de două ori pe an, se acordau vacanțe de 2 săptâmâni, după sesiunile de examene și peste vară de la 15 iulie la 16 august.[5]

În 1850 Romano Dionisie publică lucrarea de 76 pagini a unui „Abecedar pentru asezămintele elisabetane. Întemeiate de Prea Înălțata Doamna noastră Elisabeta Știrbeiu” la Tipografia Colegiului Sf. Sava.[6] În mai 1850 doamna Elisabeta a înființat cea de-a doua școală de fete, de data aceasta în Mahalaua de Negru, închiriind casele Periețeanu.[7]

Din 1856 ar putea data mutarea în casele din Calea Rahovei, după cum aflăm că porucicul Nicolae Lahovary (1816-1883), după căsătoria cu Eufrosina Iacovachi, vinde casele primite ca zestre chiar doamnei Elisabeta Știrbey.[8]

Clădirea, ce a suferit mai multe transformări, se află pe str. Justiției nr. 55, înfățișarea actuală datând din 1930, fiind transformată după proiectul arh. Statie Ciortan. Alături se află și casa directoarei, proprietatea fiind despărțită astăzi de clădirea școlii.

[1] Biografia românească modernă 1831-1918, vol. IV (R-Z), Editura Academiei Române, București, 1996, p.500

[2]Probabil însemnări până în al doilea război publicate în Elisa Brătianu, I.C.Brătianu, Memorii involuntare, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 1999, p.43

[3] G. Potra, Istoricul hanurilor bucureștene, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 41

[4]Emanuel Bădescu, „Hanul Şerban Vodă”, Ziarul Financiar ediția de duminică, 19 august 2011

[5] Biblioteca Națională a Franței, Cabinetul de Stampe, fototecă, microrolă, semnătura directorului școlii era Limburg

[6] Biografia românească modernă 1831-1918, vol. IV (R-Z), Editura Academiei Române, București, 1996, p.108

[7] Nicolae Iorga, Viața și domnia lui Barbu Dimitrie Știrbei, Domn al Țerii Românești (1849-1856), Neamul românesc, Vălenii de munte, p. 69

[8] George Potra, Din Bucureștii de altădată, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, p. 196